Mai are vreo șansă REPER?

A fost azi mare sărbătoare la Obor, singurul moment din an în care am drum pe acolo și ce să vezi, era toată gașca - vreo 10-15 oameni, cu europarlamentarii în frunte (fără Cioloș, dintr-un motiv sau altul).

Am semnat pe listă, eram a treia sau a patra semnătură de pe foaie. Am intrat ulterior pe pagina lor de Facebook și am văzut că ăsta era singurul lor punct de semnături. Prin alte orașe nu am văzut să aibă ceva. Am intrat și pe paginile lor din alte orașe și nu era niciun anunț că ar avea vreun punct de semnare.

Comentariile erau cam 99% înjurături, postările și comentariile REPER toate cu haha reacts. Nu pot să înțeleg de ce nu le șterg, vor să le arate tuturor că nu îi suportă lumea (pe FB)? Un comentariu de la REPER îi încuraja pe oameni să își printeze singuri foile de semnături și să le împartă rudelor. Chiar vă rog să intrați pe paginile lor să vedeți ce dezastru de PR e acolo. Înțeleg să suții libera exprimare dar chiar e nevoie să lași comentarii care zic 'sper să luați foc în iad?' ?

Totuși, lăsând Social Media la o parte, sunt curios cum vor reuși o mână de oameni să strângă 200 DE MII de semnături până în aprilie. Și cum vor reuși să facă asta doar în București? Având în vedere că în alte orașe au 0 activitate. Practic unul din zece bucureșteni ar trebui să îi voteze. La cum arată ritmul lor de până acum m-aș mira dacă strâng 20.000.

Facem mișto de procentele din sondaje, pare că și alea sunt optimiste, e nevoie de o minune ca să prindă lista, ce să mai vorbim de voturi.