USR se sinucide politic
Când Nicușor Dan vine cu "rezultatele" unui sondaj-fantomă și spune că el are 17-20%, iar Lasconi 7-8%, totul e logic și normal. Crede și nu cerceta. Nu se spune sursa sondajului, perioada, eșantionul, nu se spune nimic decât ce vrea ND și lumea trebuie să îl creadă. Când Nicușor Dan vine și spune că nu Lasconi decide, ci partidul, dacă ea va mai candida totul e normal. Lasconi este așa, un corp, nu este președintele partidului, votat de o majoritate considerabilă și la șefia partidului (spre 70%) și drept candidat la prezidențiale (peste 90%). Când Elena Lasconi vine și spune că i se pare că se aseamănă Nicușor Dan cu Călin Georgescu, din perspectiva "mirajului independentului salvator", nimic nu mai e logic sau normal.
Pe bune? V-ați dereglat? ND este și independent și cu aura providențială de salvator. A descălecat el pe 16 decembrie și și-a tatuat pe piept semnul lui SuperMan să îl vadă toate partidele pro-europene (USR, PNL, PSD, UDMR) și să le curgă balele după el. Și nu le-a curs. Și mare tristețe a fost. Și de supărare, Nicușor Dan a rămas în cursă, știind că va produce dezbinare, ceartă, conflict în electoratul reformist. Îl doare în cot, nu ajunge el președinte, dar să nu ajungă nici Lasconi. Că "e capabilă" pentru Primăria București (vorba lui ND), dar la Cotroceni nu. Nu mă duc eu, nu se duce nici ea! Și am mai dat o dată foc USR-ului și electoratului progresist, după ce le-am dat foc în 2020 când am susținut PNL la parlamentare. Sunt userist, ce primăria mea!