Salariu de bază modificat unilateral, ITM zice că este OK
Am fost transferat conform legii 67/2006 dintr-o firmă al cărei CCM nu prevedea spor de vechime, către o altă firmă al cărei CCM oferă spor de vechime.
La momentul transferului, CIM al meu prevedea salariu de bază brut, să zicem 100 lei, pentru ușurința calculelor.
La momentul renegocierii CCM în noua firmă, urma ca angajații transferați să primească spor de vechime, între 5% - 25%. Surpriza a fost că nimeni nu a primit spor de vechime, deoarece firma ne-a băgat pe gât acte adiționale, în care se reduce salariul de bază și se adaugă spor de vechime, astfel încât salariul brut total este identic cu salariul de bază inițial.
Mai exact, în cazul meu, de la salariu de bază 100 lei, se ajunge la salariu de bază 80 lei și spor de vechime 20 lei (25% din 80 lei).
Majoritatea angajaților transferați au semnat actele adiționale, fie pentru că nu au înțeles ce semnează, fie că au cedat presiunii managementului. Câțiva însă, inclus eu, nu am semnat actele adiționale.
Firma nu a ținut cont însă, a operat unilateral în REVISAL modificarea contractelor individuale, cu reducerea salariului de bază, chiar dacă nu există acte semnate de angajați.
Am ajuns la ITM, iar răspunsul a fost că este OK, pentru că salariul brut total a rămas neschimbat.
Este legal ce s-a întâmplat? Există vreo prevedere legală care să reglementeze acest aspect? Nu am reușit să găsesc nimic în Codul Muncii.
Mulțumesc.